Retrospectivă: În apărarea suveranităţii naţionale...
Data adaugarii: 10 Septembrie 2010;
|
Primul Război Mondial a fost, indiscutabil, cea mai mare şi mai dureroasă conflagraţie mondială de până atunci care a lăsat în urma sa o Europă distrusă fizic, ruinată economic şi fărămiţată politic. Aproximativ 7.936.000 de morţi de partea puterilor aliate, 5.132.500 de cea a Puterilor Centrale şi peste 6.500.000 de civili care şi-au pierdut viaţa, o suprafaţă de ruine care se întindea de la Carpaţi la Alpi şi o SUA care va ieşi din război mai bogată decât a intrat datorită economiei sale de război [...]
|
Vizualizări: 30;
George Bacovia - un mare reprezentant al simbolismului românesc
Data adaugarii: 04 Septembrie 2010;
|
Într-un univers de refugiu şi dor, regăsim întotdeauna amintiri sacre,de care nimeni n-are cum se atinge. Atunci starea de bucurie cuprinde teritoriul fără hotar al sufletului din noi. Pretextul poate fi banal, faptul că septembrie este luna în care s-a născut George Bacovia, sau pur şi simplu ploile tomnatice au ceva care ne seacă sufletele. A fost doar o introducere în simboluri ce sunt cristalizate pe deplin în lirica lui George Bacovia, cel care a eternizat nu doar o mare sensibilitate faţă de suferinţă, de durerea sa, ci jalea umanităţii. A fost un poet al adevărului pentru că într-o lume dominată de optimism zgomotos şi de beţia indiferentă a căutătorilor de aur, poezia sa, cu tragismul ei sfâşietor, a stabilit un echilibru.
Născut la 4 septembrie 1881, la Bacău, George Bacovia se înscrie printre marii poeţi originali de după Eminescu. Urmează liceul în oraşul natal, apoi Facultatea de Drept din Iaşi. George Bacovia devine [...]
|
Vizualizări: 42;
Calendarul Atitudinii în septembrie, un tricou oferit, o carte
Data adaugarii: 02 Septembrie 2010;
|
Calendarul Atitudinii continuă şi în luna septembrie. După totalizările pentru luna august, am decis că tricoul "Deşteaptă-te Române" este meritat de articolul "27 august 1989 - Mai bine mort, decât comunist!" sau "Un fel de 7 aprilie inteligent", sau mai corect spus de către autoarea acestuia - Druţiana. Un nou tricou îşi aşteaptă rândurile inspirate care să-l ducă [...]
|
Vizualizări: 32;
Video: Suntem antistatalişti şi nu ascundem asta...
Data adaugarii: 01 Septembrie 2010;
|
Probabil cea mai mediatizată activitate petrecută de către membrii Grupului de Acţiune "DEŞTEPTAREA" - flash-mobul din faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare. Acesta a fost mediatizat de o mare parte din televiziunile şi agenţiile de presă de pe teritoriul Basarabiei, în diferite moduri şi a primit şi cele mai diverse aprecieri. Una dintre cele mai interesante aprecieri a fost primită de la scumpul post de televiziune "neafiliat politic" - NIT [...]
|
Vizualizări: 139;
Limba ROMÂNĂ decretată limbă de stat
Data adaugarii: 01 Septembrie 2010;
|
Grupul de Acţiune "DEŞTEPTAREA" a organizat astăzi, 31 august 2010 un flash-mob de promovarea a Limbii Române. Tinerii şi-au propus să colecteze semnături pentru ca Limbii Română să fie limbă de stat a Republicii Moldova. Membrii GA "DEŞTEPTAREA" au petrecut o oră şi jumătate în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt adunând semnături de la toţi cei cu inima română, împărţind panglică tricolor şi, într-un final, chiar au decretat, simbolic, Limba ROMÂNĂ limbă de stat a Republicii Moldova. (Vezi textul decretului aici. ) Baner "Limba Română [...]
|
Vizualizări: 78;
Decret: Limba ROMÂNĂ limbă de stat
Data adaugarii: 01 Septembrie 2010;
|
Grupul de Acţiune "Deşteptarea!, constituit în numele idealului românesc
Având în vedere semnăturile care au fost colectate în această solemnă zi de 31 august
Subliniind apartenenţa teritoriului dintre Prut şi Nistru la marea familie a Românismului,
Cinstind memoria înaintaşilor noştri : Eminescu, Creangă, Alecsandri, Coşbuc, Kogâlniceanu, Inculeţ, Cuza, Mihai Viteazul, Grigore Vieru,
[...]
|
Vizualizări: 47;
Mega-Articol: Dictatul de la Viena. Atrocităţi maghiare contra românilor
Data adaugarii: 30 August 2010;
|
Dictatul dela Viena, impus Romaniei de Germania nazista si Italia fascista, la cererea insistenta a Ungariei horthyste, a fost unul din cele mai brutale acte de brigandaj international savarsite in preajma si in cursul celui de al doilea razboi mondial. Se smulgea prin acest nedrept si repudiat act, din trupul Romaniei, un teritoriu de 42,243 km.2 cu o populatie de 2.603.589 locuitori, dintre care 1.304.898 romani si numai 968.000 maghiari. [...]
|
Vizualizări: 44;
Vino să semnnăm pentru Limba Noastră - ROMÂNĂ
Data adaugarii: 30 August 2010;
|
Grupul de Acţiune "DEŞTEPTAREA" te invită marţi, 31 august, ora 12.00 la un flash-mob inedit. Vino şi semnează pentru ca Limba Noastră - ROMÂNĂ - să devină limbă de stat!!! Tinerii membri ai GA "DEŞTEPTAREA" se vor aduna la monumental sfântului domnitor Ştefan cel Mare şi vor colecta simbolic semnături pentru decretarea limbii Române ca limbă de stat în Republica Moldova. Fiecare semnatar va primi de asemenea şi o panglică tricolor în semn de solidarizare cu acţiunea. Flash-mob-ul va culmina cu DECRETAREA LIMBII ROMÂNE CA LIMBĂ DE STAT A REPUBLICII MOLDOVA.
Activitatea va continua ulterior în parc unde va avea loc o ediţie specială a [...]
|
Vizualizări: 95;
Demitere sinucigaşă pentru statul român interbelic
Data adaugarii: 29 August 2010;
|
În galeria celor mai mari diplomaţi din istoria Românilor Nicolae Titulescu ocupă fără îndoială un loc de onoare. De-a lungul carierei sale diplomatice Nicolae Titulescu a ocupat funcţii importante, precum Ministru de Externe a României între anii 1928-1936, cu întreruperi şi binenţeles funcţia sa cea mai importantă fiind de Preşedinte a Ligii Naţiunilor între anii 1930-1932 .
Nicolae Titulescu a fost un om al păcii, printre singurele persoane care creadeau în acea perioadă în puterea Ligii Naţiunilor. Fiind un om al păcii a încercat să concilieze intenţiile revizioniste ale unor state precum Ungaria sau URSS, care atacau direct România şi contestau tratatele semnate în anii 1918-1920 prin care era recunoscută crearea României Mari. România era în această [...]
|
Vizualizări: 52;
România în Primul Război Mondial
Data adaugarii: 28 August 2010;
|
România, care din 1914 se declarase neutră în Primul Război Mondial se va alia Antantei intrând în luptă contra Puterilor Centrale. Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpații Meridionali, după care au intrat în Transilvania. Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă, dar, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Rușii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar acești militari nu au fost aprovizionați corespunzător.
Atacurile reuşite şi câştigarea de poziţii de către armatele române a impulsionat Germania, aşa încât în 28 august 1916 aceasta declară război României. Ca şi reacţie de răspuns, Puterile Centrale vor contraataca foarte rapid cu o armată multinaţională formată din [...]
|
Vizualizări: 45;
"27 august 1989 - Mai bine mort, decât comunist!" sau "Un fel de 7 aprilie inteligent"
Data adaugarii: 27 August 2010;
|
Mă întreb dacă nu cumva ziua de 27 august 1989 a fost cel mai măreţ şi cel mai înălţător lucru , ce ne-a fost dat să-l vedem vreodată? Mă întreb dacă nu cumva acea curgere curată şi nesfârşită a românilor cu conştiinţă limpede şi nobilă de la munte şi de la mare, direcţionată spre Piaţa Victoriei, ar putea fi asemănată cu fluxul de români, mişcaţi cu emoţie spre Piaţa Marii Adunări Naţionale acum un an? Mă întreb dacă "ora astrală a neamului" se repetă cu periodicitatea de 20 de ani şi dacă oamenii care păşesc spre Ştefan cel Mare mai poartă în suflet aceeaşi credinţă şi acelaşi sfânt vis de a păşi cu tălpile însângerate pe-o ţărână bătrână, trecută prin foc şi sabie, dar care, totuşi, a rezistat?
[...]
|
Vizualizări: 132;
Editorial: Ziua Independenţei (faţă de cine?, de ce?)
Data adaugarii: 27 August 2010;
|
În decursul destrămării URSS, în Europa şi în Asia s-a derulat un lanţ al Declaraţiilor de Independenţă ale republicilor foste "surori". Republica Moldova şi fenomenul independenţei acesteea este un exemplu concret al procesului sus numit. Aderarea la ONU, OSCE, adoptarea unei constituţii, tendinţe de politică externă, toate acestea au urmat aşa cum o cere şi cadrul firesc de "naştere" al unui stat, totuşi, cât de mult s-a militat pentru independenţă, cine a cucerit-o, faţă de cine a proclamat-o şi cui îi este această independenţă convenabilă?
În 1989, Marea Adunare Naţională de la Chişinău decide oficializarea Limbii Române şi utilizarea alfabetului latin în scriere. Exact doi ani mai târziu, în 1991, Adunarea proclama [...]
|
Vizualizări: 163;
Contribuţia culturală a lui Iosif Vulcan
Data adaugarii: 26 August 2010;
|
Cea mai reprezentativa figura culturala la sfarsitul sec XIX inceputul sec XX a fost, fara doar si poate, marele publicist si scriitor, animator cultural neobosit Iosif Vulcan. Iosif Vulcanu a avut o mare contributie la cultura romaneasca, facand parte dintr-o pleiada enorma de oameni de cultura care au adus un aport esential la civilizatia europeana.
Iosif Vulcanu in 1841, la Halod si a murit in 1907, la Oradea. Din 1851, a urmat liceul la Gimnaziul Premonstratens, apoi, la sfatul tatalui sau, s-a inscris la Facultatea de Drept a Universitatii din Budapesta. Insa nu a preferat sa se faca avocat, ci s-a orientat spre literatura. Literatura, reprezentand pentru acesta, o pasiune mult mai draga sufletului, decat avocatura.
Marele scriitor a condus cu daruire, ca unic proprietar si editor revista "Familia" in Ungaria.. In 1880, Iosif Vulcanu a [...]
|
Vizualizări: 41;
CONDAMNĂM pactul Molotov-Ribbentrop
Data adaugarii: 25 August 2010;
|
În data de 23 august 2010, Grupul de Acţiune "DEŞTEPTAREA" a organiz un protest în faţa ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău, pentru a condamna pactul Molotov-Ribbentrop după 71 de ani de la semnarea sa. Tinerii s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au mers în marş către [...]
|
Vizualizări: 59;
Flash-mob în miez de noapte cu duba la spate
Data adaugarii: 24 August 2010;
|
La data de 23 august, 1:45, doi tineri membri ai grupului "Deşteptarea", au organizat un flash-mob în faţa ambasadei Rusiei, moştenitoare de drept a arsenalului militar, cultural, economic, tehnologic şi chiar ideologic a URSS. Scopul acestei acţiuni a fost de a sublinia faptul că între Nazism şi Comunism nu există nici o diferenţă. Tinerii au rupt harta Europei în mai multe bucăţi , simbolizînd astfel împărţirea abuzivă, agresivă şi care a distrus şi a sfîşiat popoare întregi ale Europei Centrale , de Est şi de Sud-Est. Ora la care a avut acţiunea este [...]
|
Vizualizări: 92;
Exemplu de credinţă dusă până la jertfă
Data adaugarii: 15 August 2010;
|
Neamul nostru nu a dus niciodată lipsă de talente. Tot ce rămîne în urma unui om este numele, precum şi valoarea faptelor bune facute din convingere proprie si nu din teamă.Suntem un popor norocos , fiindcă noi, spre deosebire de alte popoare, nu trebuie să ne născocim strămoşii. Noi îi avem! Multe din paginile istoriei ce s-au scris sunt valabile şi pe viitor! Întorcîndu-ne în vremuri ne întîlnim cu Constantin Brâncoveanu, un nume ce emană impulsul neamului românesc. Cu el se duce şi rămîne trecutul istoriei Ţării Româneşti. El a formulat probleme şi a căutat să le găsească o soluţie, aducând totodată contribuţii ce merită să fie consemnate şi cunoscute!
Nu e de mirare că odată cu Constantin Brâncoveanu a început una dintre cele mai luminate domnii din istoria Ţării Româneşti. Contextul politic din acea perioadă de domnie a sa, 1688-1714, făcea ca domnitorul unei ţări, îndeosebi a uneia din Balcani, să se asemene cu un acrobat care practică mersul pe sîrmă deasupra
[...]
|
Vizualizări: 42;
Intrarea României ei în război...
Data adaugarii: 14 August 2010;
|
După o perioadă de doi ani de la începutul Primului Război Mondial , în care România s-a declarat neutră , a sosit ziua de 14 august ( 27 august ) , în care România a făcut pasul decisiv şi s-a aliat Antantei pentru a lupta contra Puterilor Centrale . Contextul internaţional la acel moment era destul de dificil . Lupte grele se dădeau pe ambele fronturi , atît cel de vest cît şi cel de Est . Romînia urma să lupte pe frontul de est . Intrarea în Război de partea Antantei a fost negociată , România îşi cerea drepturile asupra teritoriului [...]
|
Vizualizări: 67;
Răsări-va o comoară...
Data adaugarii: 13 August 2010;
|
Alexei Mateevici este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia. Primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii va vedea lumina zilei la 27 martie 1888 la Căinari, dar în 1893 părinții săi se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului. Ulterior în 1897 este înscris de părinți la școala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, "cu privilegii"( merite deosebite).
Între 1902 şi 1910 își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia și el la [...]
|
Vizualizări: 76;
Problema Românismului şi Reabilitarea Naţională
Data adaugarii: 12 August 2010;
|
Viaţa interbelică din România reprezintă perioada cea mai contraversată a poporului românesc. În această perioadă se observă afirmarea şi impunerea unor personalităţi care şi-au expus gândurile, ideiile, concepţiile vis-a-vis de problema românismului şi reabilitarea naţională. În acest sens amintim lucrarea lui Emil Cioran "Schimbarea la faţă a României", unde acesta analizează cu lux de amănunte care este problema noastră, a românilor.
Pentru început voi încerca să identific problemele românilor din perspectiva gânditorului Emil Cioran, raportându-mă la părerile altor gânditori din perioada interbelică precum Petre Ţuţea "Cugetări memorabile", Constantin Noica "Sentimentul românesc al fiinţei" sau Mirecea Eliade şi articolele sale legionare.
Aşadar, Emil Cioran în "Schimbarea la faţă a României" va "diagnostica" România şi îi va găsi un "tratament" care [...]
|
Vizualizări: 159;
A fost chemat de Alexandru Ioan Cuza şi devine prim-ministru
Data adaugarii: 12 August 2010;
|
Născut în Familia Ghica, fiu al logofătului Dimitrie Ghica, educat în București și în vestul Europei, a studiat ingineria și matematica la Paris între 1837 și 1840.
S-a reîntors în Moldova, unde a făcut parte din conspirația din 1848, care dorea o uniune a Țării Românești și Moldovei, sub un prinț autohton, Mihail Sturdza.
Conspirația eșuând, Ion Ghica devine lector de matematică la universitatea fondată de Sturdza la Iași.
În Țara Românească, împreună cu Nicolae Bălcescu și Christian Tell, a pus bazele societății secrete Frăția - care a fost motorul revoluției de la 1848.
Apoi, în numele guvernului revoluției, s-a mutat la București, apoi la Constantinopol pentru a negocia cu guvernul turc. Cât timp a fost acolo a fost numit Bey al Samosului (1853 - 1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă.
În 1859 după unirea Moldovei și Țării Românești a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza să se întoarcă și devine prim-ministru în timpul lui Cuza si apoi în timpul lui Carol I al României. Natura sa neliniștită îl va face să facă parte din mișcarea anti-dinastică din 1870 - 1871.
[...]
|
Vizualizări: 49;
Dacia Romanică - prima atestare istorică
Data adaugarii: 11 August 2010;
|
Dacia era în antichitate ţara locuită de geto-daci, care erau împărţiţi într-un număr mai mare de state şi ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru şi Marea Neagră (est), Dunăre (sud) şi Carpaţii Păduroşi (nord). În anumite părţi chiar depăşeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".
Ca şi provioncie romană, Dacia se constituie, conform unei diplome militare romană, descoperită la Poroli [...]
|
Vizualizări: 74;
Biserica "Sf. Dumitru" din Suceava - o adevărată catedrală rareşiană
Data adaugarii: 10 August 2010;
|
Cea mai reprezentativa ctitorie rareşiana, fara doar si poate, o constituie biserica Sf. Dumitru din Suceava, datata in anul 1534. In prezent, aceasta frumoasa biserica deschide drumul catedralelor moldoveneşti atat in sens arhitectonic, cât si religios. Biserica Sf. Dumitru se impune prin proportii armonioase, prin robusteţea construcţiei, având forma poligonala, dispuse in semicerc.
Începutul inalţarii acestui important monument istoric dateaza din 1534, fiind considerata o ctitorie [...]
|
Vizualizări: 50;
O trădare ce ne-a costat integritatea - Asasinarea lui Mihai Viteazul
Data adaugarii: 09 August 2010;
|
Mihai Viteazu (n. 1558, Drăgoeşti, Vâlcea- 9 august 1601, Turda), este una din cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti. A fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări ce urmau să formeze România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român şi unul din cei mai mari eroi naţionali.
Însă contextul internațional în care a fost înfăptuită Unirea era complet nefavorabil. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicție cu interesele proprii. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera [...]
|
Vizualizări: 71;
MEGA-ARTICOL: Republica de la Ploieşti
Data adaugarii: 08 August 2010;
|
Plasat mai ales in zona anecdoticului, episodul "Republicii de la Ploiesti" are o cu totul alta imagine in fata istoriei. Evenimentul a facut renumele urbei, a intrat in literatura (prin I.L. Caragiale, martor la ostilitati si tanar grefier al magistratului care a anchetat cazul), a constituit, in realitate, o tentativa de lovitura de stat si a format obiectul unui insolit proces judiciar. In noaptea de 7 spre 8 august 1870, catre orele 3.00 dimineata, capitanul Alexandru Candiano-Popescu impreuna cu un grup de republicani (ziaristi, dascali, preoti, politicieni), printre care si primarul orasului, "iau cu asalt" cladirea prefecturii si, sub amenintarea armelor, preiau controlul asupra telegrafului si birourilor [...]
|
Vizualizări: 81;
Activitatea sa literară constă în operele de mare importanţă
Data adaugarii: 08 August 2010;
|
In comuna Chiojdu, la 8 august 1875 se naste marele istoric, istograf si editor roman Constantin Giurescu.
Constantin Giurescu a fost o personalitate de talie europeana, avand cunostinte nu doar in istorie. Scoala primara a absolvit-o în satul natal, iar liceul la Ploieşti. După un an de medicină, matematică şi litere se decide pentru istorie (licenţă 1898), urmand cursurile Scolii Normale Superioare. Dupa absolvirea Scolii normale superioare se angajeaza ca profesor titular si director al Liceului "Al. Hasdeu" din Buzau pana in 1903. Din 1903 pana in 1906, ca
[...]
|
Vizualizări: 55;
Casa Mitropolitului Dosoftei
Data adaugarii: 07 August 2010;
|
Constructie din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in care mitropolitul Dosoftei a instalat, in 1679, a doua tiparnita din Moldova. Aici a tiparit Liturghia (1679), Psaltirea de-nteles (1680), Viata si petrecerea sfintilor (1682 - 1686). Casa cu trei fatade, cu ferestre arcuite si dreptunghiulare, cu pridvor deschis, cu coloane inalte si svelte, cu foisoare taranesti, a fost restaurata intre 1966 si 1969. In august 1970, s-a deschis aici sectia de literatura veche a Muzeului literaturii romane. Printre piesele importante ale muzeului [...]
|
Vizualizări: 61;
Viitorul literaturii va coincide cu viitorul omului
Data adaugarii: 06 August 2010;
|
Mai densă, mai elocventă decît viaţa cotidiană, dar nu radical diferită, literatura ne lărgeşte universul, ne incită la a imagina alte moduri de a-l concepe şi la a-l organiza. Este cert faptul că valorile literaturii au ecou chiar peste veacuri, reprezentînd nu altceva decît specificitatea umană în cel mai înalt grad, astfel încît literatura are ca scop de a impulsiona sensibilitatea şi de a educa prin forţa exemplului particular latura generală de nobleţe şi de sublim a sentimentelor ca act de
[...]
|
Vizualizări: 74;
Pământuri râvnite în veci de străini...
Data adaugarii: 06 August 2010;
|
Cetatea Chilia a reprezentat in perioada medievala un centru economic si strategic de o importanta majora, dat fiind acest fapt aceasta a starnit interes pentru straini. Astfel in sec al XV cetatea Chilia a generat o disputa intre puterile din regiune ce ravneau la beneficiile economice si strategice ale acesteia. Beneficiile economice constau in faptul ca la cetatea Chilia avea [...]
|
Vizualizări: 93;
IA ATITUDINE, scrie un articol şi primeşte tricoul!!!
Data adaugarii: 06 August 2010;
|
GA "DEŞTEPTAREA" a lansat un nou model de tricouri. Noul tricou "Deşteaptă-te române" este deja accesibil pe teritoriul Basarabiei. Aşa cum stocul este nou-nouţ, sunt disponibile toate mărimile de la S la XXL, toate la acelaşi preţ simbolic de doar 60 MDL. În curând tricoul va fi adăugat şi în secţiunea de magazin online a site-ului. Puteţi procura noul tricou "Deşteaptă-te române" prin intermediul formei noastre de contact sau scriindu-ne la adresa gadesteptarea@gmail.com .
Desigur, însă, că e mai plăcut să câştigi un astfel de tricou [...]
|
Vizualizări: 176;
Libertatea este dreptul de a nu minţi într-o lume cuprinsă de minciună
Data adaugarii: 05 August 2010;
|
La 5 august 1922, se năştea la Siliştea-Gumeşti, Teleorman, Marin Preda - o personalitate marcantă a literaturii române care reuşeşte să lase posterităţii o capodoperă de mare valoare în care Istoria, Adevărul şi Realitatea se împletesc destul de armonios.
Scriitor remarcabil, Marin Preda a izbutit să se înscrie printre marii prozatori români, marcînd unul din momentele de vîrf ale literaturii noastre. Pentru el arta de a scrie nu a semnificat altceva decît o abordare deplină a temelor existenţiale într-un stil epic aparte, de mare densitate, care a situat proza românească pe terenul solid al observaţiei psihologice!
Încă din frageda copilărie, marcat de semnul genialităţii, Marin Preda se dovedeşte a fi însetat de cunoaştere. Avînd un destin mai vitreg, nu cade în abisul disperării, ci dispune de o fermitate extraordinară în acţiuni şi în manifestarea [...]
|
Vizualizări: 80;
Un masacru de proportii mari...
Data adaugarii: 05 August 2010;
|
Revolta minerilor de la Lupeni din august 1929 a reprezentat un adevarat soc pentru societatea romaneasca interbelica. Muncitorii, fiind nemultumiti de conditiile de munca, au sensibilizat opinia publica, aceasta au inteles in cele din urma mizeria in care traiau minerii. Merita de mentionat faptul ca dupa 1944, comunistii au "confiscat" greva, prezentand-o ca o "pagina glorioasa" in lupta cu burghezia.
Cu toate ca Romania a aderat la Organizatia Internationala a Muncii, creata in 1919, aplicarea principiilor a fost amanata. Primele masuri legislative s-au luat in 1925, prin adoptarea Legii repausului duminical si in sarbatorile legale. Presiunile internationale au silit Romania sa adopte legi noi in favoarea muncitorilor, in 1928. Chiar daca s-au interprins unele schimbari pozitive in acest sens, muncitorii au ramas a indura mizeria si [...]
|
Vizualizări: 83;
Întâmpinau pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie
Data adaugarii: 04 August 2010;
|
Războiul dintre România regală şi Ungaria bolşevică începea în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919 când Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui si gărzile roşii maghiare atacau la Ciucea si Tigani posturile înaintate ale armatei romane. Contraofensiva româna a atins în patru zile zona Munţilor Apuseni şi apoi linia râului Tisa. La Oradea români, unguri, germani şi slovaci " întampinau pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor", scria Nicolae Iorga, [...]
|
Vizualizări: 216;
3 august - Ziua Timişoarei. Banatul e pe vecie unit cu România.
Data adaugarii: 03 August 2010;
|
Instaurarea administraţiei româneşti rămâne un moment de răscruce. Timişorenii sărbătoresc, în fiecare an, ziua oraşului lor, amintindu-şi astfel de momentele istorice care au făcut ca această zi să rămână în memoria locuitorilor oraşului de pe Bega.Procesul instaurării administraţiei româneşti în a fost posibil şi datorită Conferinţei de Pace de la Paris care recunoscuse regiunea ca fiind teritoriu românesc.
În dimineaţa zilei de 2 august 1919 a sosit la Timişoara un detaşament de 480 de jandarmi [...]
|
Vizualizări: 116;
Chemat fiind la şcoală a spus: "Tată, eu mă duc!"
Data adaugarii: 02 August 2010;
|
Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, a fost un episcop greco-catolic român, întemeietorul gândirii politice româneşti moderne.
Ion Micu a învăţat scrisul şi cititul în satul natal. La Sadu, nu a primit multă ştiinţă de carte, dar cunoaşterea buchilor i-a dat tânărului Ion Micu "o cheie care-l ispitea întruna să deschidă uşile unui nou fel de viaţă. Când, la târgul Sibiului, un călugăr, atras de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală, Ion răspunse cu hotărâre: "Tată, eu mă duc". Nu se ştie dacă acel călugăr l-a ţinut mai întâi la şcoală, la Sibiu, sau l-a dus direct la şcoli mai înalte. Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722 - 1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început [...]
|
Vizualizări: 98;
În silinţele noastre de a ne alcătui statul...
Data adaugarii: 01 August 2010;
|
Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judetul Soroca - d. 30 aprilie 1979, Bucuresti) a fost un publicist si om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanti militanti pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia si pentru unirea acestei provincii cu România. A fost presedintele Sfatului T ării care a votat unirea la 1918. A ocupat functii de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist si închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.
A urmat scoala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Scolii Spirituale din Edinet si ale Seminarului Teologic din Chisinău. După ce a absolvit seminarul [...]
|
Vizualizări: 117;
Rege între filozofi şi filozof între regi
Data adaugarii: 01 August 2010;
|
Dimitrie Cantemir (n. 1673 - d. 1723) a fost cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. Domn al Moldovei între 1710 şi 1711 (domnie destul de controversată, pentru relaţiile avute cu Petru cel Mare şi închinarea Moldovei către Rusia) a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.
Dar faptul că a devenit primul român, membru al unui înalt for Ştiinţific internaţional (Academia din Berlin) la 1 august 1714 nu s-a datorat desigur manierei sale de a [...]
|
Vizualizări: 120;
GA "DEŞTEPTAREA" lansează "Calendarul Atitudinii"
Data adaugarii: 31 Iulie 2010;
|
Duminică, 01 august 2010 Grupul de Acţiune "DEŞTEPTAREA" lansează campania de informare şi documentare - "Calendarul Atitudinii". Începând din această zi, pe pagina www.desteptarea.info va fi prezent timp de un an un calendar ce va afişa evenimentele importante, care au marcat istoria spaţiului românesc de-a lungul anilor. De asemenea în fiecare zi pe aceeaşi pagină va fi postat minim o ştire (articol) ce va viza direct însemnătatea istorică a datei în cauză. Campania "Calendarul Atitudinii" are drept scop [...]
|
Vizualizări: 167;
Azi, 69 de ani în urmă, eram LIBERI!
Data adaugarii: 26 Iulie 2010;
|
În data de 26 iulie 1941, adică exact 69 de ani în urmă, era cucerită Cetatea Alb, ceea ce însemna încheierea Operaţiunii München. Operaţiune militară purtată de Armata Română alături de cea germană care avea drept scop eliberarea Bucovinei şi Basarabiei. Armatele conduse de viitorul Mareşal Ion Antonescu, au reuşit să zdrobească victorios trupele sovietice şi să dezrobească veşnicile pământuri româneşti - Basarabia şi [...]
|
Vizualizări: 249;
Aşa am început
Data adaugarii: 26 Iulie 2010;
|
Grupul de Acţiune „DEŞTEPTAREA” s-a constituit în urma unui protest organizat spontan de un grup de tineri cu iniţiativă care au dorit să-şi manifeste dezacordul faţă de erorile trecutului. Urmăriţi mai jos articolul care a chemat societatea la protest şi care a dat naştere ideii de constituire a GA „DEŞTEPTAREA”!!
Deasemenea puteţi vizualiza reportajul foto şi cel video.
În 28 iunie 2010 s-au adunat 70 de ani de când nu mai putem cuprinde un frate sau o soră fără a trece o vamă, un hotar care nu trebuie să existe. În 28 iunie 1940, armatele sovietice au invadat Basarabia şi Bucovina de Nord, gonind autorităţile române şi instaurând conducerea sovietică. E prea dureroasă Ruperea Basarabiei din Corpul Ţării Mamă - România.
Vino luni [...]
|
Vizualizări: 154;
EROII NU MOR NICIODATĂ MARTIE 92
Data adaugarii: 26 Iulie 2010;
|
CAMPANIA EROII NU MOR NICIODATĂ MARTIE ’92
Campania Eroii Nu Mor Niciodată Martie ’92 îşi doreşte să păstreze vie amintirea acelor basarabeni care şi-au câştigat cinstea de a deveni eroi în conflictul armat de pe Nistru din 1992. Perioadă tulbure şi grea în istoria Basarabiei, prinsă între dorinţa de expansiune a Uniunii Sovietice şi renaşterea simţământului naţional românesc al molovenilor.
Pe de o parte URSS avea armata a 14-a în sânul Molodovei, exercitând o constantă presiune în înăbuşirea oricărui sentiment pro românesc, cu speranţa că astfel poporul va da uitării cei peste 2000 de ani de fraternitate între românii de ambele părţi ale Prutului. Fraternitate dovedită [...]
|
Vizualizări: 102;
BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC
Data adaugarii: 26 Iulie 2010;
|
CAMPANIA BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC
Sătui de monotonia pe care am ajuns să o numim “viaţă”, sătui de false valori, sătui de politică şi patriotism mincinos, sătui de îndobitocire, sătui de ceea ce lumea aşteaptă ca noi să fim, sătui de comercialism şi interese materiale, sătui de prejudecăţi, sătui de frică şi laşitate, sătui de comoditate, sătui de “corectitudinea politică” care ne face să ignorăm glasul sângelui ce ne curge prin vene, am [...]
|
Vizualizări: 90;
|
Cele mai citite
Azi, 69 de ani în urmă, eram LIBERI! Întâmpinau pe români cu flori şi cu strigăte de bucurie IA ATITUDINE, scrie un articol şi primeşte tricoul!!! GA "DEŞTEPTAREA" lansează "Calendarul Atitudinii" Editorial: Ziua Independenţei (faţă de cine?, de ce?)
Calendarul Atitudinii
|
Arhivă
August 2010 Iulie 2010 Septembrie 2010
|